Ce să nu faci când vine vorba de machiaj. De ce rimelul tău nu iți îmbracă genele așa cum promite producătorul?

Se întâmplă să cheltuim o mica avere pe rimelul de cea mai bună calitate și suntem dezamăgiți de efectele pe care le are. Este de vină produsul? Nu neaparat. Aflați dacă faceți următoarele greșeli în timp ce vă machiați ochii.
Prea multe straturi
Convingerea că prin aplicarea câtorva straturi de rimel genele vor fi mai pronuntate si mai voluminoase este falsă. Dacă un anumit rimel nu produce efectul căutat după maxim 2-3 straturi, asta înseamnă … ca nu este un rimel bun. A pune noi straturi de rimel umed și lipicios pe gene este o modalitate excelentă de a le aglomera
Perie murdară
Vi s-a întâmplat vreodată să vă spălați pensula de rimel? Dacă nu, atunci … asta este foarte, foarte rău. Din păcate puține femei își dau seama că folosirea periei murdare este o cale rapidă pentru a aglomera și a acoperi genele in mod inegal . De fiecare dată când folosim un rimel și colectăm produsul cosmetic negru pe aplicator, peria adună murdărie. Odata cu timpul produsul se usucă și înrăutățește calitățile aplicatorului.
„Pomparea” rimelului
S-a dovedit că, în general, nu știm cum să avem grijă de rimel pentru a-l ajuta să isi păstreze proprietățile pentru cât mai mult timp posibil. În timp ce colectăm produsul, pompam aer în tub și acest lucru încurajează rimelul să se usuce mai repede. Cum este posibil? Prin miscarea aplicatorului în sus și în jos, ne așteptăm să colectăm mai mult rimel pe perie. În practică, acest obicei al nostru face rimelul mai putin eficient.
Lipsă de delicatețe
Împărtășești și tu ideea că cu cât apeși mai puternic aplicatorul de rimel pe gene, cu atât vei obtine un efect mai bun? Surprinzător, nu este adevărat. Cu siguranță, efectele mai bune se obțin prin tamponarea periei de-a lungul genelor cu delicatete. Utilizarea prea energică a rimelului și apăsarea periei pe gene pot provoca căderea acestora, le aglomeraza și pot pot irita ochii. In acelasi timp, acesta este cel mai rapid mod de a obține pete de rimel pe pleoape. Pe scurt, nu așa ar trebui să arate aplicarea unui machiaj perfect.
Rimel vechi
Lipsa efectelor satisfăcătoare poate fi cauzată si de folosirea unui rimel vechi. Cum ne putem da seama că un rimel este vechi? În majoritatea cazurilor, prospețimea acestor produse durează aproximativ 3-4 luni. Din păcate, rareori înlocuim rimelurile cu altele noi, deoarece credem că astfel de produse cosmetice nu expiră. Cu toate acestea, în interiorul unui tub de rimel se adună bacterii și impurități și acestea nu numai că influențează proprietățile rimelului, dar pot provoca și roșeață, iritații și în situații extreme chiar si conjunctivita.
Lipsa unei baze de machiaj
Aplicarea unei baze pentru rimel nu este doar ideea producătorilor care doresc să vândă mai multe produse cosmetice. Bazele ajută la maximizarea potențialului rimelului. Merită să aplicați un strat de baza pentru a spori proprietățile de întindere și îngroșare a genelor. Baza pentru rimel va proteja genele împotriva tuturor factorilor ce ar putea să le deterioreze.
Genele deteriorate
Îngrijirea genelor trebuie considerată ca fiind primul pas in rutina de machiaj. Folosirea serurilor de gene, urmarea unei diete bine echilibrate și demachierea într-un mod blând oferă efecte de lungă durată. Acest lucru este valabil și pentru machiaj, deoarece genele sănătoase, elastice și puternice sunt mai ușor de acoperit cu un rimel. Dacă sunt lungi și nu cad excesiv, atunci arată mult mai bine după ce au fost acoperite cu un rimel.